Unde poți să faci donații de haine în 2021

Unde poți să faci donații de haine în 2021
Foto: pixabay.com

Când constați că ai dulapul prin cu haine, însă nu ai mai purtat de multă vreme o mare parte din ele, o variantă demnă de luat în calcul este să le donezi. Donația de haine este o soluție din ce în ce mai la îndemână și vine doar cu avantaje: în primul rând îți oferă satisfacția de a ajuta, de a face o faptă bună pentru cineva, iar apoi te ajută să faci loc în garderobă unor noi piese vestimentare. În 2021, cei care vor să doneze haine pot recurge la mai multe variante, cele mai multe dintre ele începând cu câteva click-uri și o scurtă documentare.

Ce opțiuni ai dacă vrei să donezi haine în 2021

O primă regulă atunci când vine vorba despre donarea hainelor este ca acestea să fie curate și în stare bună. Iar printre opțiunile pe care le au la dispoziție cei care vor să facă un astfel de gest se numără containerele dedicate din marile orașe, plaformele online sau donațiile făcute în unele magazine din mall-uri.

Containere pentru donații, amplasate în marile orașe ale țării

O variată pentru cei care locuiesc în București sau în marile orașe ale țării este aceea de a se implica în campania pe care Fashion Days o derulează împreună cu Banca de Haine. Cei dare doresc să facă donații pot lăsa pachete cu haine la unul dintre containerele amplasate special pentru asta în anumite zone ale orașelor.

Banca de Haine anunța pe 16 februarie care sunt cele 9 adrese din țară în care sunt amplasate, acum, containerele unde se pot face donații:

OMV Vasile Milea – Bd. General Vasile Milea 5, sector 6

OMV Lizeanu – str. Maica Domnului nr. 1, sector 2

OMV Chitila – Sos. Chitilei nr. 228A, sector 1;

OMV Giurgiului – Şos. Giurgiului nr. 293A, sector 4;

OMV Ploiești – Bd. Republicii nr. 182;

OMV Iași – str. Păcurari nr. 92;

OMV Sibiu – Bd. Vasile Milea nr. 37B;

OMV Brăila – Şos. Buzăului nr. 13;

OMV Craiova – Calea București nr. 82

Aceste adrese sunt valabile până la data de 9 martie.

Donații prin intermediul Crucii Roșii

Cei care locuiesc în București pot face donații și prin intermediul Crucii Roșii – Filiala Sector 6.

”Alege hainele pe care vrei să le donezi șicaută pewww.hartareciclarii.rocel mai apropiat punct de colectă pentru textile. (…) Îmbrăcămintea donată ajunge la cei aflați în nevoie prin intermediul voluntarilor Crucii Roșii, care se ocupă de sortarea, igienizarea și distribuția ajutorului”, anunță reprezentanții Crucii Roșii.

Donații de haine prin intermediul platformelor online

Donațiile de haine se poat face și prin intermediul unor platforme online.

Una dintre ele este imparte.ro, un site prin care se pot dona nu doar haine, ci și alimente, piese de mobilier, cărți sau orice obiect de care nu mai ai nevoie, dar i-ar putea fi folositor altcuiva. Este vorba despre un portal care funcționează pe baza cererilor, în funcție de care se fac solicitări de donații.

O platformă asemănătoare este și lucrurigratis.ro, acolo unde cei interesați își pot crea un cont și pot posta anunțuri cu privire la lucrurile pe care doresc să le ofere, urmând ca persoanele interesate să-i contacteze.

Cei interesați pot dona hainele în unele magazine din centrele comerciale

Donații de haine pot fi făcute și în unele magazine din marile centre comerciale. În acest caz, hainele primite, fie ajung către persoane vulnerabile, fie sunt reciclate și transformate în noi țesături.

Tags: