Două avioane de vânătoare rusești sunt suspectate că au încălcat spațiul aerian al Finlandei

Două avioane de vânătoare rusești sunt suspectate că au încălcat spațiul aerian al Finlandei
Foto simbol: Hepta.ro / Sputnik / Vladimir Astapkovich

Două avioane de vânătoare rusești MiG-31 sunt suspectate că ar fi încălcat spațiul aerian finlandez, joi dimineață, în apropierea orașului costier Porvoo din Golful Finlandei, a anunțat Ministerul finlandez al apărării.

Două avioane de vânătoare rusești MiG-31, suspectate că au încălcat spațiul aerian al Finlandei

Presupusul incident a avut loc la ora 9:40 (ora României), iar aeronavele se îndreptau către vest, au precizat directorul de comunicare Kristian Vakkuri pentru Reuters, adăugând că avionul ar fi stat în spațiul aerian finlandez timp de două minute.

„Profunzimea presupusei încălcări a spațiului aerian finlandez a fost de un kilometru”, spune Kristian Vakkuri, care nu a menționat dacă avioanele rusești au fost escortate sau nu.

Forțele aeriene finlaneze au identificat avioanele respective, iar autoritățile finlandeze de frontieră au deschis o anchetă, a declarat Ministerul finlandez al apărării.

De partea cealaltă, Ministerul rus al apărării a fost citat joi de Interfax spunând că a relocat trei avioane de război MiG-31E echipate cu rachete hipersonice Kinzhal către regiunea rusă Kaliningrad, o exclavă aflată pe coasta Mării Baltice între Polonia și Lituania.

Urmăriți B1TV.ro și pe