13 persoane au fost ucise la Cairo în urma unui conflict violent petrecut marți seară între creștini și musulmani, toți de origine egipteană, informează Reuters.
Ministrul egiptean al Sanătății a menționat că alte 140 de persoane au fost rănite.
Conflictul este considerat drept unul dintre cele mai violente de după plecarea președintelui Hosni Mubarak, petrecut ca urmare a tensiunilor între diferitele religii din Egipt. Mubarak a fost înlăturat de la putere pe 11 februarie cu un efort comun al populației considerat drept o mișcare de solidaritate între creștini și musulmani.
În acest moment nu se știu exact câti din oamenii uciși sunt creștini sau musulmani. Conflictul a izbucnit odată cu atacul asupra unei biserici creștine din sudul capitalei.
Martorii au relatat că manifestanții celor două religii au folosit pietre și cocktailuri molotov. Armata a tras mai multe focuri de armă în aer încercând să stopeze violențele.
Islamiștii au protestat, marți, în fața biroului premierului egiptean susținând că două femei sunt ținute captive într-o biserică creștină după ce s-au convertit la religia islamică.