Egipt: O nouă explozie a avut loc la conducta care livrează gaz Israelului

Egipt: O nouă explozie a avut loc la conducta care livrează gaz Israelului

O explozie s-a produs în noaptea de luni spre marți la un gazoduct care livrează gaz egiptean Israelului și Iordaniei. Incidentul a avut loc în urma unui atac comis de persoane înarmate, în regiunea al-Arish, Egipt, relatează AFP.

Potrivit martorilor, trei bărbați aflați la bordul unei camionete au deschis focul asupra instalațiilor de gaz, iar o persoană a fost rănită.

Acest atac survine într-o perioadă grea atât pentru Egipt, cât și pentru Israel, marcat de atacul manifestanților asupra ambasadei israeliene la Cairo la 9 septembrie.

Această explozie este cea de-a șasea desfășurată din februarie împotriva acestui gazoduct, ale cărui livrări de gaze spre Israel și Cisiordania au fost suspedante de mai multe ori din cauza pagubelor.

Egipt este prima țară arabă care a încheiat un tratat de pace cu Israelul în 1979.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`