Egiptul a redeschis mormântul masiv al faraonului Amenhotep al III-lea

Egiptul a redeschis mormântul masiv al faraonului Amenhotep al III-lea
Sursa foto: Hepta - Abaca Press / Lorgnier Antoine/Only World/ABACA

Egiptul a redeschis sâmbătă un mormânt al unui faraon pentru vizitatori, după mai bine de două decenii de renovare, în orașul Luxor din sudul țării. În același timp, țara se pregătește pentru deschiderea oficială a Marelui Muzeu Egiptean din Cairo.

Ce s-a întâmplat

Vești bune pentru cei care și-au planificat o vacanță în Egipt și vor să descopere locul și istoria acestuia. Țara a deschis sâmbătă mormântul masiv al faraonului Amenhotep al III-lea după peste 20 de ani de renovare.

Acesta a condus Egiptul antic între 1390 î.Hr. și 1350 î.Hr. Mormântul lui este situat pe partea de vest a faimoasei Văi a Regilor. A fost găsit în 1799 de două persoane și conținutul său a fost jefuit, inclusiv sarcofagul.

Două decenii de renovare

Mormântul a fost în cadrul unui proiect de restaurare în trei faze, condus de japonezi în ultimele două decenii. Proiectul a inclus și renovarea picturilor faraonului și ale soției sale de pe pereții mormântului, a declarat Mohamed Ismail, secretar general al Consiliului Suprem al Antichităților.

Mumia grav deteriorată este expusă la muzeu împreună cu alte 16 mumii a 17 regi și regine ale Egiptului antic, conform New York Post.

Când se va deschide muzeul

Amenhotep al III-lea a fost unul dintre cei mai proeminenți faraoni ai celei de-a 18-a dinastii a Egiptului antic, care a domnit între 1550 î.Hr. și 1292 î.Hr.

Acesta, cunoscut sub numele de Amenhotep cel Mare, a urcat pe tron în adolescență și a domnit până la 38 de ani, potrivit Muzeului Național al Civilizației Egiptene.

Redeschiderea mormântului a avut loc cu mai puțin de o lună înainte de inaugurarea oficială a Marelui Muzeu Egiptean de lângă Piramidele din Giza.

Muzeul este programat să se deschidă pe 1 noiembrie. Toate aceste demersuri sunt menite să atragă cât mai mulți turiști pentru a revigora sectorul turismului. Acesta depinde în mare măsură de artefactele faraonice bogate ale Egiptului.