Egiptul, lovit de ploi fără precedent în ultimii 11 ani: 4 persoane și-au pierdut viața. Sute de case avariate și sute de oameni înțepați de scorpioni (VIDEO)

Egiptul, lovit de ploi fără precedent în ultimii 11 ani: 4 persoane și-au pierdut viața. Sute de case avariate și sute de oameni înțepați de scorpioni (VIDEO)
Foto simbol: Pixabay

Ploile abundente din sudul Egiptului, la un nivel fără precedent în ultimii 11 ani, au condus la moartea a patru persoane și la rănirea a alte câteva zeci, spune un oficial guvernamental. Mai mult decât atât, apa a scos la iveală o mulțime de scorpioni, iar aceștia au înțepat până acum peste 500 de persoane, a precizat un alt oficial egiptean, potrivit AFP preluată de Agerpres.

Egiptul, marcat de ploi fără precedent în ultimii 11 ani

„Sunt 11 ani de când am înregistrat o asemenea cantitate de ploaie şi acest lucru se datorează schimbărilor climatice globale”, a declarat Khaled Qassem, oficial local al ministerului dezvoltării locale.

În provincia Aswan, situată la 650 de kilometri sud de Cairo, au căzut în noaptea de vineri spre sâmbătă, timp de 55 de minute, „opt milioane de metri cubi de apă”, susține guvernatorul Ashraf Attiya.

Datele prezentate de Ministerul egiptean al sănătății arată că patru persoane și-au pierdut viața în urma prăbușirii locuințelor din cauza inundațiilor și a grindinei. Peste 300 de case au fost avariate parțial, în timp ce alte 106 au fost luate efectiv de ape, a menționat guvernatorul Attiya.

Guvernatorul spune că ploile au scos la iveală o mulțime de scorpioni, iar aceștia au atacat deja sute de persoane. Locuitorii susțin că sunt „înconjurați de scorpioni și de șerpi”.

Deocamdată nu s-a înregistrat niciun deces din cauza înțepăturilor de scorpion, a mai precizat Ministerul egiptean al sănătății.

Ploile abundente și inundațiile nu sunt tocmai o premieră în Egipt, unde în iarna anului 2020 fenomenele meteo extreme provocau moartea a circa 20 de persoane.

Egipt va fi gazda celei de-a 27-a ediții a Conferinței ONU privind schimbările climatice, COP27. A 26-a ediție s-a desfășurat recent, la Glasgow.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:57 - Sicriele, mai scumpe în Rusia. A crescut prețul cu 74% de la începutul războiului din Ucraina
12:53 - Apelul rusului Garry Kasparov către „curajosul popor român”: „Nu aș vrea să suferiți și să aveți aceeași soartă ca țara mea. Vă îndemn să o susțineți pe Lasconi și să-l respingeți pe Georgescu” (VIDEO)
12:32 - Răzvan Munteanu: New Age, o ideologie ce nu este recunoscută de către biserica creștină / E un cocktail mult mai larg, dar principala noastră problemă ca societate este lipsa de gândire critică (VIDEO)
12:21 - Prognoza meteo pentru patru săptămâni. Cum va fi vremea la începutul anului nou
12:14 - Peste 20.000 de deţinuţi vor vota duminică, în turul doi al prezidențialelor
12:02 - Burduja: Într-un sector energetic în care proiectele durează 3-5 ani de zile, vorbim de miliarde de euro, ai nevoie de predictibilitate, stabilitate și încredere în stat. Lucrul acesta, cu Georgescu la Cotroceni, nu se va mai întâmpla (VIDEO)
11:53 - Prețuri mari în târgurile de Crăciun din România. Cât costă langoșul Dubai, șoriciul sau jumările
11:39 - Sebastian Burduja: UE nu este o temniță, după cum o caracterizează Georgescu, ci o mare șansă la dezvoltare / Investiții de miliarde depind de ziua de duminică. Pentru sectorul energetic este o miză de totul sau nimic (VIDEO)
11:38 - Trafic aglomerat pentru tiruri, la unele dintre punctele de trecere a frontierei Bulgariei cu România, Grecia şi Turcia
11:18 - Români arestați după un atac asupra unui jurnalist iranian din Marea Britanie. Există suspiciunea că ar fi acționat pentru regimul de la Teheran