Regizorul seriei animate Frozen, Jennifer Lee, a menţionat că „se gândeşte serios ca în următorul film din seria «Regatul de gheaţă» Prinţesa Elsa să se îndrăgostească de o femeie”.
Unul din motivele acestei decizii este numărul solicitărilor fanilor de a introduce în poveste „o prinţesă lesbiană”, informează telegraph.co.uk.
„Iubesc tot ce spune şi gândeşte lumea despre următorul film, pentru că aceasta creează dezbateri pline de viaţă. Asta ănseamnă că Elsa este un personaj extraordinar care vorbeşte pe limba oricui, indiferent de orientarea sexuală. Direcţia în care vom merge mai departe cu Elsa va ţine cont de aceste conversaţii despre care întreaga echipă Disney este conştientă că fac parte din realitatea cotidiană. Pentru mine, Elsa îmi şopteşte zilnic direcţia în care vrea să meargă, însă asta nu contează prea mult. Important este ca Prinţesa de Gheaţă să vorbească pe limba milioanelor de fani” a explicat Lee.
Actriţa care interpretează vocea Elsei, Idina Menzel, s-a declarat încântată de ideea de a-i „da Elsei o iubită”, susţinând mişcarea mondială : „Compania Disney trebuie să accepte acest fenomen şi să găsească o soluţie. Eu, una, o iubesc pe Elsa şi cred că a venit vremea ca personajul să iubească şi el, la rândul lui”.
Vestea a produs indignare şi stupefacţie la nivel mondial.