Polițiștii din Emiratele Arabe Unite au arestat o femeie suspectată că a înjunghiat mortal o profesoară americană de origine română, într-un mall din Abu Dhabi, informează Reuters.
După ce a ucis-o pe femeie, suspecta a încercat ulterior să plaseze o bombă în fața casei unui doctor american, pe care poliția a reușit să o dezamorseze.
Profesoara americană moartă la Abu Dhabi era o unguroaică născută în România. Femeia a fost înjunghiată mortal în toaleta unui mall din Abu Dhabi de către o persoană care purta văl negru islamic.
Identitatea femeii a fost dezvăluită de firma de recrutare care a plasat-o la post în Emiratele Arabe Unite.
CEO-ul firmei Footprints Recruiting cu sediul în Canada, Ben Glickman, a confirmat pentru postul american că victima a fost identificată ca fiind Ibolya Ryan, în vârstă de 47 de ani, mama unor băieţi gemeni în vârstă de 11 ani. Ryan era cetăţeană americană şi a fost formată în Statele Unite, fiind repartizată în EAU în septembrie 2013, a precizat Glickman.
Autorităţile din Abu Dhabi au publicat o înregistrare video, într-un efort de căutare a a atacatorului, care a fugit în grabă, până ca paznicii să aibă timp să reacţioneze.