Executivul polonez a supraviețuit unui vot de încredere, cerut de Donald Tusk după scandalul iscat în jurul Guvernului pe care îl conduce

Executivul polonez a supraviețuit unui vot de încredere, cerut de Donald Tusk după scandalul iscat în jurul Guvernului pe care îl conduce
Foto: online.wsj.com

Executivul polonez a supravieţuit unui vot de încredere. Măsura a fost cerută de premierul Donald Tusk, în urma publicării înregistrării unei conversaţii între oficiali de rang înalt care a provocat scandal şi a pus sub semnul întrebării legitimitatea Cabinetului său.

Tusk nu a exclus posibilitatea organizării unor alegeri anticipate, din cauza acestui scandal.

Guvernul polonez a fost susţinut de 237 de deputaţi, iar 203 s-au pronunţat împotrivă. Aşa că Guvernul lui Donald Tusk va administra ţara în continuare.

Premierul a cerut acest vot după ce mai multe discuții private, purtate de miniştrii polonezi în restaurante, au fost interceptate si au provocat pe plan intern cea mai gravă criză politică din ultimii ani, notează presa străină.

Într-una dintre conversatii, guvernatorul Băncii centrale îi propunea ministrului de Interne să-l susţină, în cazul unei crize a politicii bugetare a Guvernului, cerând în schimb demisia ministrului Finanţelor de la vremea respectivă, care a părăsit postul între timp.

În urma acestor dezvăluiri, interpretate ca trafic de influenţă de către opoziţie, şeful partidului conservator PiS Jaroslaw Kaczynski a cerut demisia Guvernului Tusk.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`