Externe
Cel puțin 11 oameni au murit, iar alți 27 au fost răniți, joi, într-un atentat comis într-o provincie din sud-vestul Pakistanului.
Explozia a avut loc la Quetta, capitala Balucistanului, un refugiu al unor grupări islamiste şi separatiste, în care au loc frecvent violenţe şi atentate sângeroase, scrie BBC News.
„Potrivit informaţiilor noastre, 11 persoane au fost ucise şi 27 rănite de explozie. Nu putem încă să spunem ce tip de dispozitiv a fost folosit, însă acesta a explodat într-un loc foarte populat”, a declarat şeful poliţiei din Quetta, Mir Zubair Mehmood.