REVOLUŢIA ARĂBOAICELOR: Mai multe femei saudite au CĂLCAT în picioare niqāb-ul cu care sunt OBLIGATE să-și acopere fețele

REVOLUŢIA ARĂBOAICELOR: Mai multe femei saudite au CĂLCAT în picioare niqāb-ul cu care sunt OBLIGATE să-și acopere fețele
Sursă foto: Hepta.ro

Femeile din Arabia Saudită au iniţiat o nouă campanie online îndreptată împotriva niqāb-ului, unele femei postând imagini cu ele în timp ce calcă în picioare piesa vestimentară cu care sunt obligate să-şi acopere fața, relatează Deutche Welle.

Arabia Saudită este una dintre cele mai conservatoare țări arabe şi deşi nu există o lege care să oblige femeile să poarte niqāb-ul, în realitate, poliţia şi instanţele de judecată au forţat purtarea lui în conformitate cu Sharia (legea islamică bazată pe Coran).

„Când am decis să îmi dau jos niqāb-ul reacţia mamei mele a fost să îmi spună că nu mă va ierta niciodată. Am rămas la decizia mea şi am îndurat luni de şantaj emoţional şi de abuz verbal din partea ei. Pentru mine nu a fost o alegere şi nu este nici pentru multe alte fete din ţara mea”, a relatat o femeie saudită pe contul ei de twitter.

„Am început să port niqāb-ul când aveam 12 ani. Niciodată nu m-am obişnuit cu el. Este foarte sufocant. Iar soarele arzător din Orientul Mijlociu agravează lucrurile. În felul ăsta îmi dau seama că aceste femei (cele care susţin purtarea niqāb-ului – n.r.) ori mint, ori au probleme psihologice serioase”, a precizat o altă femeiepe pagina ei de Twitter.

Însă niqāb-ul nu este singură piesă vestimentară faţă de care au apărut nemulţumiri. În noiembrie, mai multe femei au protestat împotriva abayei, haina tradiţională feminină din ţările arabe.

Aceste proteste, fie ele şi limitate ca amploare, au venit după ce, în lună martie, Prinţul Moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, a spus că femeile ar trebui să fie cele care să decidă dacă poartă abaya sau niqāb, şi că se pot îmbrăca mai casual. Mai multe femei saudite au spus însă că, în realitate, nu s-a schimbat nimic.

Tot Prinţului Mohammed bin Salman a fost şi cel care a ridicat o interdicţie veche de 35 de ani care împiedica femeile să intre în cinematografe, o interdicţie care le împiedicasă conducă automobile şi o altă care le obliga să-şi pornească o afacere doar în situaţia în care aveau un supraveghetor de sex masculin.

Foto: Prinţul Moştenitor saudit, Mohammed bin Salman (sursă foto: hepta.ro)

– ”The Facebook Dilemma”, cea mai amplă investigaţie despre impactul reţelei de socializare asupra vieţii private, difuzată ÎN EXCLUSIVITATE pe B1 TV, pe 1 ianuarie, de la ora 16.00 –