Fizicienii de la Laboratorul European pentru fizica Particulelor Elementare (CERN) din Geneva au reuşit să prindă atomi de antimaterie pentru circa 16 minute, timp în care au putut studia proprietăţile lor în detaliu. Operaţiunea are loc în cadrul programului ALPHA, care investighează misterele uneia dintre cele mai derutante substanţe din natură, se arată într-un comunicat CERN.
Trăim într-un Univers aparent făcut în întregime din materie, dar la Bing Bang, materia şi antimateria au existat în cantităţi egale. Pentru fiecare particula de materie din Univers ar trebui sa existe o particula de antimaterie. Observatiile fizicienilor arata insa ca nu este asa. Antimateria nu este prezenta. O modalitate prin care se poate investiga “preferinţa” naturii pentru materie este de a compara atomii de hidrogen cu antimateria de hidrogen.
“Putem să capturăm atomii de antihidrogen pentru 1000 de secunde. Este suficient pentru a începe studiul lor, chiar dacă i-am prins într-un număr mic până acum”, a declarat purtătorul de cuvânt ALPHA, Jeffrey Hangst de la Universitatea Aarhus.
Aproximativ 300 de antiatomi au fost studiaţi, iar rezultatele obţinute ar putea duce la aflarea influenţei gravitaţiei asupra antimateriei.
“Când avem 300 de astfel de atomi, începe să fie mai simplu pentru că avem o bază din care putem extrage valori medii ale lucrurilor care ne interesează. Obţinem informaţii despre cum se comportă antimateria în această capcană”, a mai spus Hangst.
Fizicienii iradiază atomii cu microunde şi îi cercetează cu ajutorul laserului, în încercarea de a descoperi diferenţele dintre atomii de hidrogen şi cei de antihidrogen, pentru a vedea dacă abosorb aceeaşi cantitate de energie.