Au fost momente extrem de tensionate în gara Bruxelles-Midi. Un bărbat a tras un foc de armă în jos provocând panică în rândul celor prezenţi. Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma incidentului.
Bărbatul a fugit după petrecerea incidentului, iar poliţia este acum pe urmele sale. În imagini surprinse de camere de supraveghere apare un bărbat care trage ”un foc de armă în pământ”, apoi fuge, imediat, a precizat Parchetul din Bruxelles într-un comunicat.
Detonarea a provocat panică, o scurtă perioadă de timp, iar unii călători care stăteau la masă în sală au răsturnat mese pentru a fugi, potrivit unor mărturii pe reţele de socializare.
Pe 22 martie 2016, în Belgia au avut loc cele mai sângeroase atentate comise vreodată pe teritoriul belgian. Trei kamikaze s-au detonat pe aeroportul internaţional de la Zaventem şi într-o staţie de metrou, la Bruxelles, omorând în total 32 de oameni şi rănind alte sute.