Împotriva reformei judiciare, câțiva oameni din Israel au fost surprinși, cu ajutorul unei drone, trasând o linie roșie pe mai multe străzi care duc la Curtea Supremă, în semn de protest.
Oamenii îmbrăcați în costume de protecție au trasat linia roşie în timpul nopții, în Ierusalim, de-a lungul mai multor drumuri care duc la Curtea Supremă, pentru a-și arăta dezacordul cu privire la noile reforme judiciare.
Gestul protestatarilor a venit la doar câteva ore după ce premierul Benjamin Netanyahu a refuzat un compromis în ceea ce privește revizuirea sistemului judiciar, elaborată de guvernul său.
Today is ‘The day of the escalation of resistance’ as dubbed in Israel. Early morning artists painted red path along the route to the Supreme Court in Jerusalem to warn as per the red line in the judicial coup ( credit Amir Goldstein) pic.twitter.com/qHhQ8X0FB6
— Tal Schneider טל שניידר تال شنايدر (@talschneider) March 16, 2023
Traseul liniei începe de la unul dintre sediile poliției și magistraturii din capitala Israelului și se termină la Curtea Supremă, parcurgând mai multe străzi. Lângă linie, protestatarii au scris şi sloganul “Trag linie”, în engleză, ebraică şi arabă.
Autorităţile au declarat că cinci persoane, deghizate în muncitori, care au participat la vopsirea drumului, au fost arestate, potrivit Reuters.
Protestele au început în Israel, după ce guvernul condus de Benjamin Netanyahu a anunțat că vrea să reformeze sistemul judiciar. Măsura este considerată abuzivă, având scopul de a limita puterea Curții Supreme în ceea ce privește posibilitatea de a se opune măsurilor propuse de executiv şi de a spori influența guvernului în alegere judecătorilor. Acum patru zile, sute de mii de israelieni au organizat cel mai mare protest din istoria țării la Tel Aviv.
Economiștii, experții juridici și foștii șefi ai securității avertizează că reforma din sistemul judiciar, încă nepromulgată, va provoca ravagii în economia țării și va izola Israelul pe plan internațional.