Fost colonel rus, simbol al abuzurilor armate în Cecenia, împuşcat mortal

Fost colonel rus, simbol al abuzurilor armate în Cecenia, împuşcat mortal

Un fost colonel rus, care a fost arestat după ce a împuşcat o minoră cecenă şi acuzat de abuzurile ce au avut loc în timpul conflictului din Caucaz, a fost împuşcat mortal în Moscova, notează BBC

Yuri Budanov a murit după ce un atacator necunoscut, înarmat cu un pistol, a tras mai multe focuri înspre el. Atacul a avut loc în momentul în care Budanov ieşea din biroul unui notar.

Budanov, fost colonel al armatei ruse, a fost condamnat pentru abuzurile din timpul războiului din Cecenia. În 2000 a fost găsit vinovat pentru răpirea şi asasinarea Elsei Kungayeva, însă acesta a fost eliberat în ianuarie 2009. Fostul colonel susţinea, la momentul acela, că fata era un sniper cecen, şi doar într-un moment de furie a ucis-o pe tânăra de 18 ani.

Avocatul familiei Kungayeva, Stanislav Markelov, care a încercat să blocheze eliberarea lui Burdanov, a fost împuşcat în Moscova în ianuarie 2009, împreună cu ziarista Anastasia Baburova.