Francezul arestat în Bulgaria pentru că ar fi avut legături cu teroriștii din Paris a recunoscut că era prieten cu frații Kouachi

Francezul arestat în Bulgaria pentru că ar fi avut legături cu teroriștii din Paris a recunoscut că era prieten cu frații Kouachi
Foto: haaretz.com

Cetățeanul francez, arestat luni pe teritoriul Bulgariei după atacul de la Paris de săptămâna trecută, a recunoscut că era prieten cu frații Kouachi, autorii atentatului, potrivit presei bulgare, citată de agenția EFE.

Fritz-Joly Joachin, care va fi menținut în arest preventiv cel puțin până pe 20 ianuarie, a declarat acest lucru în fața Tribunalului regional din orașul Haskovo.

”Da, am prieteni. Prieteni din copilărie. Aceasta nu înseamnă terorism și justiția nu are în vedere numai cu cine ești prieten (…) Nu ne putem schimba prietenii doar pentru că ei opinii diferite de ale noastre sau doar pentru că au comis o crimă”, a spus Fritz-Joly Joachin.

Totodată, bărbatul a vorbit despre atacul de la Charlie Hebdo, afirmând că dacă ar fi participat la o acțiune teroristă, nu ar fi încercat să plece din țara respectivă.

Autoritățile franceze susțin că Fritz-Joly Joachin intenționa să ajungă în Siria, prin Bulgaria și Turcia, dar el afirmă că destinația sa finală era Istanbul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
18:56 - Localitatea din România în care poți cumpăra un apartament cu două camere cu doar 6.000 de euro (FOTO)
18:37 - În loc să primească 100 de dolari, a primit 10,4 milioane și i-a cheltuit după bunul plac. Femeia riscă acum zeci de ani de închisoare
18:32 - Poliţiştii ieşeni caută patru tineri care au plecat de la domiciliu și nu au mai revenit. Dacă i-ați văzut, sunați la 112! (FOTO)
18:28 - Localitate din România unde un apartament cu două camere poate fi cumpărat cu 6000 euro. Te-ai muta acolo?
18:13 - DIICOT renunță la urmărirea penală față de o redacție căreia îi blocase activitatea și recunoaște că publicarea unui articol a dus la arestarea unui agresor
18:11 - Dana Dărăban, ACUE: Românii riscă să primească facturile la gaze și curent cu întârziere
18:01 - UE va legifera centralizarea informațiilor referitoare la sănătatea cetățenilor, politici de gestionarea a epidemiilor dar și procedurile de achiziție a medicamentelor în statele membre
17:50 - Marius Pașcan îi critică dur pe liberalii Virgil Popescu și Nicolae Ciucă: A ajuns un măscărici acest ministru. E un demagog sadea / Prăbușirea Armatei în sondaje are legătură și cu generalul din fruntea Guvernului (VIDEO)
17:48 - Directorul CIA susține că Putin nu va ezita să apeleze la arsenalul militar nuclear: „Poate fi destul de periculos și nesăbuit”
17:24 - Edi Iordănescu, scrisoare către fanii naționalei după campania dezolantă din Liga Națiunilor: „Fotbaliștii noștri sunt în pragul în care randamentul lor trebuie să atingă nivelul maxim”