Franța: Autoritățile au închis trei moschei în care se răspândeau mesaje radicale. Alte peste 100 ar putea fi închise în următoarele luni

Franța: Autoritățile au închis trei moschei în care se răspândeau mesaje radicale. Alte peste 100 ar putea fi închise în următoarele luni
Foto: docbrown.info

Decizie fără precedent în Franța. Autoritățile au anunțat închiderea a trei moschei în care se răspândeau mesaje radicale, informează International Business Times.

În următoarele luni, Franța ar putea închide alte cel puțin 100 de moschei, în condițiile în care forțele de securitate au puteri sporite după atacurile din 13 noiembrie.

Pe lângă cele trei moschei, două din Paris și una din Lyon, au mai fost închise patru săli de rugăciuni clandestine din Nice.

Ministrul Cazeneuve a transmis pe Twitter că nouă radicali au fost plasați în arest la domiciliu după raidurile efectuate.

Hassan El Alaoui, un imam francez care se ocupă de numirea imamilor regionali și locali, a spus pentru Al Jazeera că până la 160 de moschei ar putea fi închise în următoarele luni.

”Potrivit unor cifre oficiale și unor discuții pe care le-am avut cu Ministrul de Interne, între 100 și 160 de moschei vor fi închise pentru că funcționează ilegal fără licențe și promovează ura”, a spus imamul.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`