Iranul pretinde că Statele Unite au impus sancţiuni economice de frica unui război

Iranul pretinde că Statele Unite au impus sancţiuni economice de frica unui război
Sursă foto: hepta.ro

Statele Unite este îngrijorată de un posibil război cu Iranul, motiv pentru care a preferat să apeleze la un conflict economic, a precizat generalul Hossein Salami, şeful Corpului Gărzii Revoluţionare Islamice, ramură de elită a armatei iraniene, citat de Al Jazeera.

Potrivit generalului, Iranul ar fi „închis complet drumul inamicului (Statelor Unite – n.r.) în sfera militară”.

„În situaţia actuală, inamicii sunt cei care se tem de izbucnirea unui război şi aceasta îngrijorare este evidentă în comportamentul lor fizic şi tactic. La intersecţiile actuale, războiul economic este principalul câmp în care inamicul se confruntă cu noi”, a precizat Hossein Salami.

Foto: Militari ai Corpului Gărzii Revoluţionare Islamice (sursa foto: Twitter / @Iran_Military)

Care este, de fapt,miza realădin spatele tensiunilor americano-iraniene

Adevărata miză a conflictului de interese dintre Statele Unite şi Iranul este, însă, ceva mai complexă şi trece dincolo de petrolierele distruse săptămânile trecute sau de drona americanădoborâtă de Iran.

În schimb, are legătură cu mai vechile planuri ale Iranului de a-şi creea o sferă de influenţă care să se întindă de la Golful Persic până la Marea Mediterană. Aici s-ar încadra şi implicarea directă (prin intermediul Brigăziiiraniene Quds) şi indirectă (prin intermediul Hezbollah) în Războiul Civil din Şiria sau în scoaterea Statului Islamic din Irak – un stat asupra căruia are o influenţă considerabilă.

Tensiunile dintre SUA şi Iran mai au legătură şi cu ambițiile nucleare ale Iranului, de asemenea, un mai vechi proiect al Teheranului, ce datează încă de pe vremea şahului. Însă aceasta este o problemă secundară celei mai-sus menţionate, dat fiind faptul că dezvoltarea de arme nucleare (şi mai ales de rachete nucleare) este un proces de lungă durată şi extrem de costisitor.

Tuturor acestora se suprapun şi rivalităţile regionale dintre Iran şi Arabia Saudită (aliat al SUA) sau dintre Iran şi Israel (alt aliat al SUA).

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`