George Osborne: Marea Britanie s-ar putea retrage din Uniunea Europeană dacă nu se va reforma

George Osborne: Marea Britanie s-ar putea retrage din Uniunea Europeană dacă nu se va reforma
Foto: theguardian.com

George Osborne, ministrul birtanic al Finanțelor, a avertizat Uniunea Europeană că dacă nu se va reforma există riscul ca Marea Britanie să iasă prin referendumul promis până în 2017, relatează AFP.

„A venit vremea reformării Uniunii Europene şi relaţiei cu Marea Britanie, înaintea deciziei poporului britanic. Vrem să rămânem într-o Europă reformată sau preferăm să ieşim?”, a întrebat Osborne la Londra.

„Europa are nevoie urgentă de reforme economice. Uniformizarea reglementărilor în zona euro este necesară pentru supravieţuirea monedei unice; protejarea drepturilor statelor UE care nu sunt în zona euro este necesară pentru păstrarea pieţei unice”, a insistat el.

„Retragerea noastră dintr-o Europă care se va reforma ar fi dezavantajoasă pentru Marea Britanie; iar ieşirea unei ţări de talia şi importanţa globală a Marii Britanii ar fi de rău augur pentru Uniunea Europeană”, adaugă ministrul britanic al Finanţelor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`