Miniştrii de externe din Germania, Finlanda, Danemarca şi Olanda au trimis o scrisoare comună preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, prin care solicită crearea unui mecanism menit să protejeze valorile Uniunii Europene.
Scrisoarea semnată de cele 4 state cere CE măsuri pentru a putea reacționa promt și eficient pentru a asigura respectarea principiilor fundamentale ale UE, precum democrația, drepturile omului și statul de drept în rândul statelor membre, potrivit Asociated Press.
În plus, documentul ar viza și opțiune de a tăia fondurile UE în cazul statelor care încalcă aceste principii. Scrisoarea nu nominalizează state, ci doar face referire la principiile a căror încălcare provoacă îngrijorarea Germaniei, Finlandei, Danemarcei și Olandei.
„Pot confirma primirea acestei scrisori semnate de cei patru miniştri de externe din Germania, Olanda, Danemarca şi Finlanda„, a declarat, Pia Ahrenkilde-Hansen, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene. Întrebată de jurnalişti dacă în scrisoarea respectivă sunt menţionate Ungaria şi România ca exemple , Pia Ahrenkilde-Hansen a refuzat să răspundă, precizează Mediafax.
Scrisoarea privind adoptarea unui mecanism pentru apărarea valorilor blocului comunitar vine după o alta, semnată de două dintre cele patru state, Germania şi Olanda, plus Marea Britanie şi Austria, prin care Comisiei Europene i se cer măsuri în scopul de a le permite statelor membre să aplice restricţii mai mari pentru evitarea acestui presupus turism vizând ajutoarele sociale.