Ministrul german alSănătății, Jens Spahn, a declarat că Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare impunerea unor reguli care să împiedice statele membre să își mai fure medicii unele altora. El a dat exemplul Elveției care ia doctori din Germania.
”Nu îi pot înțelege. Elveția este o țară frumoasă. Dar ce este clar este că în Germania este o criză de medici. Apoi doctorii polonezi lucrează în țara noastră și în schimb se produce o criză de medici în Polonia. Acest lucru nu poate fi bun. Așadar ar trebui să ne gândim dacă nu cumva trebuie să facem noi reguli cu privire la atragerea oamenilor din anumite profesii în interiorul UE, iar asta fără să punem în mod fundametal la îndoială libertatea de mișcare în interiorul Europei”, a spus Spahn, pentru tabloidul Blick am Sonntag, citat de Reuters.
Ministrul german s-a referit și la o serie de acorduri în Organizația Mondială a Sănătății care ar putea servi ca model, dar nu a explicat cum anume ar putea fi acestea integrate la nivelul Uniunii Europene.