Grecia ar putea solicita 24 de miliarde de euro creditorilor internaționali, într-o primă tranșă din ajutorul de salvare, pentru a sprijini băncile și pentru a rambursa datoriile scadente la Banca Centrală, scrie un ziar grecesc proguvernamental în ediția de duminică, citat de Reuters.
Atena este acum în discuții cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional pentru a asigura până la 86 de miliarde de euro drept ajutor de salvare. Acesta va fi al treilea plan de salvare din 2010.
Publicația Avgi, apropiat de guvernul de stânga Syriza, a declarat că autoritățile grecești așteaptă să încheie discuțiile cu creditorii până la mijlocul lunii august .
Prima tranșă de 24 miliarde de dolari ar fi folosită pentru recapitalizarea iniţială cu zece miliarde de euro a băncilor elene, pentru rambursarea unui credit de urgenţă în valoare de 7,16 miliarde de euro, iar 3,2 miliarde de euro vor fi daţi pe obligaţiuni greceşti deţinute de către BCE şi pe alte plăţi, scrie ziarul.
Potrivit unor estimări, băncile grecești ar putea necesita până la 25 de miliarde de euro pentru fiecare recapitalizare, deficit accentuat de o ieșire din depozite atunci când impasul cu creditorii amenința locul Atenei în zona euro .
Sumelele urișe de bani care au fost trasferate din țară a impus un control al capitalurilor pe 29 iunie, pentru a preveni un colaps financiar.
În schimb pentru finanțarea reformelor, Grecia a acceptat inclusiv să aducă ajustări semnificative la pensii, creșterea TVA, să revizuiască sistemul de negociere colectivă, precum și măsuri de liberalizare a economiei și limitare a cheltuielilor publice .