Greva anunțată din sectorul public britanic ar putea bloca traficul pe aeroportul Heathrow

Greva anunțată din sectorul public britanic ar putea bloca traficul pe aeroportul Heathrow

Mii de funcționari publici și circa 18.000 de agenţi ai Serviciului britanic al Imigraţiei intenţionează să organizeze o grevă miercurea viitoare, în cadrul unui protest mai amplu al angajaţilor bugetari din Marea Britanie, scrie Sky News.

Oficialli Aeroportului Heathrow au anunțat că protestele anunțate pentru 30 noiembrie ar putea bloca traficul , pasagerii vor rămâne blocați în avioane, iar la ghișee se vor crea cozi interminabile.

Pasagerii care ar fi trebuit să tranziteze aeroportul Heathrow săptămâna viitoare au fost deja anunțați că s-ar putea să fie nevoiți să stea la cozi și câte 12 ore.

„Întârzierile la birourile de verificare a actelor ar putea fi atât de mari încât pasagerii s-ar putea să nu poată fi cazaţi în interiorul terminalului şi ar putea rămâne în avioane după aterizare. O astfel de situaţie ar bloca şi traficul aerian, pentru că locurile pentru staţionarea avioanelor vor fi ocupate” a menționat Normand Boivin, un oficial al aeroportului.

Compania British Airways a anunțat că pasagerii care au bilete cumpărate pentru acea zi pot solicita schimbarea zborului, fără costuri suplimentare.

Greva anunțată la care sunt așteptate circa 2 milioane de persoane  a fost condamnată de reprezentații ministerelor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`