Grevă la compania aeriană Air France în plin sezon turistic. Trei sindicate ale piloţilor au aunţat că începând de vineri şi până luni seară nu vor mai lucra. Piloţilor li se vor alătura pe parcursul zilei de vineri şi mecanicii. În aceste condiţii, compania aeriană Air France riscă perturbări ale zborurilor.
Pentru a evita ca pasagerii să rămână blocaţi în aeroporturi, conducerea companiei a decis să modifice orarele de zbor pentru mai multe curse care ar trebui să decoleze în intervalul 29 iulie-1 august de pe aeroportul din Paris.
În plus, câteva dintre zboruri vor fi efectuate de companii închirate. Air France a reuşit să evite şi săptămâna trecută o grevă de amploare după ce mai multe sindicate ale însoţitorilor de bord ameninţau cu încetarea lucrului.