Grupul Johnson & Johnson a fost amendat, luni, cu 572,1 milioane de dolari pentru facilitarea crizei opioidelor din Statele Unite, fiind găsit responsabil de un judecător din Oklahoma.
Suma este mult mai mică decât anticipau analiştii, astfel că acţiunile J&J au urcat cu 5% în urma informaţiei.
Amenda este cu mult sub nivelul de care s-au temut unii investitori şi analişti, într-un proces considerat un model pentru alte litigii care au loc în Statele Unite legate de criza opioidelor.
”Aşteptările erau de 1,5-2 miliarde de dolari”, a declarat Jared Holz, analist în domeniul sănătăţii la compania Jefferies, scrie reuters.com.
Acţiunile J&J au crescut cu 5% în urma informaţiei, după închiderea tranzacţiilor de marţi ale bursei din New York. Şi acţiunile altor producători de medicamente care comercializează medicamente care conţin opiu au crescut, între acestea fiind Teva Pharmaceutical Industries şi Endo International.
J&J a anunţat că va face apel şi că va încerca să suspende plata până la judecarea apelului.
Opioidele au fost implicate în aproape 400.000 de morţi provocate de supradoze, în perioada 1999-2017, potrivit Centrelor din SUA pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor. Începând din anul 2000, circa 6.000 de oameni din Oklahoma au decedat în urma unor supradoze de opioide, potrivit procurorilor.