Guvernul britanic a acuzat și providerii de internet din această țară pentru anumite erori în lupta anti-terorism, spunând că trebuie să contribuie mai multe în identificarea acestora.
Premierul David Cameron a declarat că rețelele de internet sunt folosite pentru a pune la cale masacre și punctează faptul că firmele de internet au o mare responsabilitate de a lua măsuri în această privință, scrie Techcrunch.
„Teroriștii folosesc internetul pentru a comunica unii cu alții și nu trebuie să acceptăm faptul că aceste comunicații sunt scăpate de sub supravegherea autorităților ori companiilor de internet”, a precizat acesta.
Cameron a amintit un raport al Serviciului de Informații și Securitate al Comisiei parlamentare în care se preciza că soldatul britanic Lee Rigby a fost ucis la Londra, în 2013, de doi bărbați care și-au exprimat opiniile extremiste în mediul online.
Comentariile au avut loc cu o zi înaintea aprobării unor noi măsuri anti-terorism de Guvernul britanic, care includ și obligativitatea operatorilor de internet de a stoca mai multe informații ale internauților.