Ultimul roman al controversatului scriitor francez Michel Houellebecq a fost lansat vineri în librării. Volumul intitulat „Serotonine” lasă impresia că scriitorul a anticipat protestele „vestelor galbene” care au zguduit Franţa la finalul lui 2018.
Supranumit „copilul teribil al literaturii franceze”, Houellebecq este cel mai citit autor francez în afara graniţelor Hexagonului, fiind cunoscut ca scriitor „pertinent, ancorat în realitate” şi personalitatea lui „nihilistă şi sumbră”.
„Serotonine” este primul volun lansat de francez după controversa stârnită în urmă cu 4 ani când a lansat „Soumission”, în aceeaşi zi cu atacul terorist comis în redacţia săptămânalului Charlie Hebdo. Romanul s-a vândut atunci în peste 800.000 de examplare doar în ţările francofone, iar doar în Germania a mai înregistrat alte 520.000 de vânzări.
Al şaptelea roman al lui Michel Houellebecq, în vârstă de 62 de ani, îi transpune pe cititori în centrul unei Franţe rurale şi suferinde. Scris cu mai multe luni înainte de apariţia „vestelor galbene”, romanul pare că a anticipat această mişcare protestatară, pe care niciunul dintre politicienii francezi nu a prevăzut-o, arată g4media.ro.
Acesta a fost scos de editura Flammarion în 320.000 de exemplare, în contextul în care tirajul mediu în Franţa se situează în jurul cifrei de 5.000 de exemplare. În Germania, unde această carte va fi lansată luni, editorul a prevăzut la rândul său un tiraj excepţional pentru o carte străină – 80.000 de exemplare. În Spania, prima ediţie a romanului a fost tipărită în 25.000 de copii.
În ciuda faptului că este acuzat de cinism, în această carte scriitorul francez este plin de empatie atunci când descrie disperarea agricultorilor din ţara lui.
Autorul, care a elogiat recent protecţionismul lui Donald Trump, critică politica liberală a Uniunii Europene, pe care o consideră vinovată de toate relele din lume.
În afară de descrierea unei nemiloase violenţe sociale, centrul romanului vorbeşte despre o violenţă intimă la fel de teribilă: aceea a unui bărbat egoist, pe care eşecul din viaţa lui amoroasă l-a condus spre depresie.
Săptămânalul german Die Zeit afirmă că a considerat multă vreme „convingerile anti-liberale ale celui mai mare scriitor francez al momentului” drept un „gadget literar”. „Însă acum, trebuie să fie luat în serios”, estimează jurnaliştii de la Die Zeit. Iar Frankfurter Rundschau afirmă că Houellebecq este „profetul vestelor galbene”.
În Italia, unde romanele sale ajung cu regularitate în fruntea vânzărilor de carte imediat după ce sunt lansate, Corriere della Sera afirmă că „cel mai mare scriitor francez în viaţă realizează miracolul de a-şi pune jena şi dezgustul faţă de lumea contemporană în slujba unor pagini emoţionante”.
Pentru cotidianul spaniol El Pais, „una dintre scenele centrale este blocarea unei autostrăzi de către agricultorii furioşi pe Paris (…) şi Uniunea Europeană, ‘marea curvă’, potrivit cuvintelor naratorului.
Protestul de termină printr-o înfruntare sângeroasă cu Poliţia, ca şi cum seismograful houellebecqian ar fi anticipat” confruntările ce au marcat actualitatea franceză din ultimele luni.
În cartea lui, afirmă The Telegraph, „copilul teribil al literaturii franceze” nu face nimic mai puţin decât „să prezică destinul tragic al civilizaţiei occidentale”.