Ianukovici cere retragerea forțelor armate ucrainiene din estul țării pentru a evita ”o baie de sânge”

Ianukovici cere retragerea forțelor armate ucrainiene din estul țării pentru a evita ”o baie de sânge”

Kiev-ul trebuie să își retragă toate forțele armate din estul țării pentru a evita ”o baie de sânge„, a declarat, luni, președintele demis al Ucrainei, Viktor Ianukovici.

„Dată fiind agravarea bruscă a situaţiei din estul Ucrainei, cer ca toate forţele armate ucrainene să se întoarcă la bazele lor (…) şi să fie lansat imediat un dialog de pace cu liderii aleşi de populaţia regiunilor din est. Sunteţi la doi paşi de o baie de sânge (…) Opriţi-vă!”, a declarat Ianukovici, citat de AFP.

Acesta li s-a adresat militarilor și forțelor speciale, cerându-le să nu execute ”ordine criminale”.

Ianukovici a fugit în februarie din Ucraina, unde forţele proeuropene au preluat puterea, şi s-a refugiat în Rusia.

Tags: