Ierusalimul, în alertă din cauza ninsorilor prognozate

Ierusalimul, în alertă din cauza ninsorilor prognozate
Foto: vosizneias.com

Două căi principale de acces în Ierusalim vor fi închise imediat ce va începe să ningă, așa cum se așteaptă miercuri, în timp ce școlile din oraș vor rămâne închise, a anunțat poliția israeliană, citată de AFP.

Miercuri dimineață, zăpada a început să cadă pe platoul Golan, anexat de Israel, precum şi în nordul ţării şi la Hebron, în sudul Cisiordanie. Ninsori sunt aşteptate în cursul după-amiezii şi la Ierusalim, situat la 800 de metri altitudine, potrivit serviciilor de meteorologie.

Poliția a anunțat că va închide, ca măsură de precauție, circulaţia pe străzile nr. 1 şi 443 care leagă Ierusalimul de Tel Aviv şi aeroportul internaţional Ben Gurion imediat după apariţia primilor fulgi de nea.

Măsura a fost decisă pentru a se evita ca sute de şoferi să rămână blocaţi pe drumurile de acces în Ierusalim timp de ore întregi, ca în decembrie 2013.
 
De asemenea, școlile din Ierusalim, universitatea ebraică din oraș, precum și instituţiile şcolare din localităţile de la periferia Ierusalimului, în special în coloniile din Cisiordania, vor rămâne închise miercuri.

Ultima oră
00:12 - Marius Budăi, despre problema pensiilor speciale: Nu fac eu propuneri şi pentru sistemul de apărare şi ordine publică deoarece ar însemna să mă ocup de tot Guvernul
00:05 - Președintele Croației a semănat confuzie cu amenințarea că va retrage trupele din NATO, pe fondul crizei dintre Rusia și Ucraina. Ce a declarat Zoran Milanovic
23:58 - De ce a părăsit Andreea Tonciu Survivor România 2022. A avut nevoie de intervenția medicului, cu puțin timp înainte de eliminare
23:50 - DSP-urile sunt în colaps. Pacienții se vindecă de Covid până să le răspundă cineva solicitărilor
23:43 - Boris Johnson: Dacă Rusia va invada Ucraina, fiii multor rusoaice nu se vor mai întoarce acasă. Rezistența ucraineană va fi feroce, iar Marea Britanie va mări numărul militarilor din cadrul NATO (VIDEO)
23:27 - Adela Popescu, glume pe seama vârstei lui Răzvan Fodor: Îmi dau seama că nu e chiar așa de rău. Cum a reacționat actorul
23:24 - Administrația Biden a retras oficial ordinul privind vaccinarea obligatorie în marile companii. Actul normativ fusese blocat de Curtea Supremă a SUA
23:06 - Un grup comercial american taie din avântul sancțiunilor anunțate de Biden. “SUA ar trebui să ia în considerare noi prevederi legale”
23:02 - Florin Piersic a plecat din România, la 86 de ani. Motivul pentru care a părăsit țara și cine îl însoțește  
22:52 - Cristian Diaconescu: NATO și SUA au spus foarte clar că la o eventuală invazie a Rusiei în Ucraina răspunsul nu va fi unul militar / Reacția Alianței de sprijin în caz de criză diferă între Marea Baltică și Marea Neagră (VIDEO)