Imagini incredibile din iadul de la Kabul. Talibanii se dau în mașinuțe cu arma lângă ei, într-un parc de distracții din Capitală (VIDEO)

Imagini incredibile din iadul de la Kabul. Talibanii se dau în mașinuțe cu arma lângă ei, într-un parc de distracții din Capitală (VIDEO)
Foto: captură Twitter

Mai multe imagini în care soldații talobani se dau în mașinuțe și în leagănele dintr-un parc de distracții din Kabul au devenit virale în mediul online. Luptătorii talibani se plimbă în mașinuțe cu arma lângă ei, alții se dau în călușei, iar alții sar în trambuline.

Talibanii par să sărbătorească victoria din weekendul care tocmai a trecut. Înregistrările video au fost distribuite în mediul online și îi înfățișează pe soldații talibani, distrându-se ca niște copii, după ce au pus stăpânire pe Afganistan.

Talibanii au reușit să pătrundă și în Kabul, iar președintele Afganistanului a părăsit țara, putere fiind prleuată de liderii talibani.

Mii se cetățeni încearcă să părăsească Afganistanul

În timp ce talibanii se dau în mașinuțe și se distrează în parcul din Kabul, mii de afgani încearcă să părăsească țara, după ce guvernul democrativ a fost înlăturat.

Evacuarea civililor aflați pe aeroportul din Kabul a început în cursul zilei de marți.  Americanii au reușit să securizeze pista, potrivit jurnalistului Adelin Petrișor.

Daniela Onofrei, o româncă aflată în Afganistan, a povestit că se află în drum spre Dubai. Aceasta a plecat cu un avion C17 al Marii Britanii.

Ea a precizat că mulți dintre românii care erau în aeroportul militar au reușit să zboare spre destinații sigure din Orientul Mijlociu cu americanii sau britanicii. Surse diplomatice susțin însă că doar vreo 8 români au ieșit din Afganistan, iar alți vreo 8 s-au înscris pe lista Ambasadei din Pakistan.

“Un calcul simplu ne arată că ar mai fi în Kabul tot 36 de români. Vom vedea, situația e în permanentă schimbare, iar informațiile sunt nu tocmai ușor de verificat”, precizează pe Facebook Adelin Petrișor.

România ar putea trimite și ea un C-130 Hercules la Kabul sau ar putea folosi un C-17 al NATO, dintr-un program în care avem și noi 200 de ore de zbor / an cu un astfel de aparat.

16 români au părăsit Afganistanul

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat că 16 români au putut pleca din Afganistan în urma negocierilor cu aliații și că în Afganistan mai sunt 27 de cetățeni români.

MAE precizează că împreună cu Ministerul Apărării și Forțele Aeriene Române au fost parcurse în regim de urgență, pe parcursul zilei de ieri și al nopții, proceduri pentru deplasarea avionului militar la Kabul în vederea evacuării cetățenilor români. Procedurile, extrem de complexe, sunt finalizate, urmând a fi obținută în foarte scurt timp și ultima autorizație de survol pentru unul dintre segmentele traseului de zbor.

În cursul nopții de 16/17 august au părăsit Afganistan încă 16 cetățeni români. De la momentul apelului MAE de ieri către cetățenii români aflați încă în Afganistan și care nu-și notificaseră prezența, de a contacta Ambasada României de la Islamabad, a fost înregistrată prezența a încă 7 cetățeni români.