Un incendiu de proporții a izbucnit vineri dimineață la bordul unui submarin nuclear al Forțelor navale franceze care se afla la reparațiiîn portul mediteranean din Toulon, au declarat oficialii locali, conformCNN.
La bordul navei cu propulsie nucleară ”Perle” care se aflăîn revizie la baza navală din Toulon (sud-estul Franței), nu s-au găsit materiale nucleare sau arme, se arată în comuncatul remis presei.
”La bordul submarinului de atac nu era combustibil nuclear, întrucât fusese evacuat în contextul reviziei”,a menționat Prefectura maritimă pentru Mediterana franceză.
Prin urmare, evenimenul nu s-a soldat cu victime.
Incendiul s-a declanșat la ora locală 10.35 (11:35, ora României) la bordul submarinului nuclear francez aflat într-un şantier de întreţinere şi reparaţii care aparține companiei Naval Group.
La fața locului s-au deplasat mai mulți marinari pompieri din Toulon, susţinuţi de pompieri din Var, pentru a stinge incendiul,care încă mai ardea la cinci ore după ce a izbucnit, a spus oficialul.
Toți muncitorii și marinarii,care se aflau la bord când a izbucnit incendiul,au fost evacuați în siguranță.
”Persoanele care erau în submarin au fost evacuate, nu s-au înregistrat răniţi”, se arată în Monitorul Apărării și Securității.
Autorităţile navale au mai explicat că nu există niciun risc de emisii radioactive în urma incendiului sau de la fumul rezultat, potrivit sursei citate.
Ulterior, oficialii locali au precizat că incendiul este sub control.
O sursă a Ministerului Apărării a declarat că ministrul Apărării, Florence Parly, va merge la Toulon cât mai curând posibil.
Submarinul nuclear de atac francez, numit ”Perle”, din clasa Rubis din Franța, a fost pus în uz în anul 1993.
”Submarinul, numit Perle, este cel mai nou dintre cele șase submarine ale atacului nuclear din clasa Ruby din Franța și a intrat în serviciu în 1993”, a subliniat un oficial al autorității maritime regionale.
De la începutul anului, nava se află într-o verificare tehnică majoră la baza navală Toulon din sud-estul Franței.
Toulon este cea mai mare bază navală a Franței și găzduiește cea mai mare parte a flotei, inclusiv transportatorul de aeronave cu motor nuclear Charles de Gaulle și submarinele nucleare, precum și alte nave de război care sunt folosite în misiunile sale.
Acest accident aminteste tragedia submarinuluide cercetare al armatei ruse care a ars în urmă cu un an.
În 2019, 14 persoane au murit în urma unui incendiu produs la bordul unui submarin de cercetare rus, fiindintoxicaţi cu fum, conformMinisterul rus al Apărării. Incidentul a avut loc în apele teritoriale ale Rusiei, în apropiere de Marea Barents.
”Vehiculul submersibil a fost transfersat în Baza navală Severomorsk”, a precizat Ministerul Apărării.
Sumbarinul de cercetare subacvatică avea la bord militari. Agenția de știri RBC a scris căsubmarinul era un submarin nuclear. Cu toate acestea, nuexistă o confirmare a informației din partea ministrului Apărării.
Focul ar fi izbucnit în timpul unei operațiuni de a colecta date cu privire la fondul marin, a afirmat armata rusă, la momentul respectiv.