Incendiu de proporții a avut loc în Spania. Autoritățile locale au anunțat că există posibilitatea propagării flăcărilor.
În acest caz, MAE a trimis o atenționare către toți românii care se află în Regatul Spaniei sau care doresc să călătorească spre acea destinație.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească înRegatul Spaniei, provincia Toledo, Castilla-La Mancha, că autoritățile locale au anunțat câ în aria localității Almorox a avut loc un incendiu, care s-a propagat în zona localității Cadalso de los Vidrios şi au informat cu privire la nivelul înalt de risc al propagării incendiilor în Castilla-La Mancha.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Ciudad Real: +34926226825, +34926274805, +34926256925, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Consulatului României la Ciudad Real: +34609513790.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internethttp://ciudadreal.mae.ro,http://madrid.mae.ro,www.meteoalarm.eu,www.mae.roşi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.