Incidente mai multe secții de votare din județul Constanța: Un alegător a sesizat faptul că a primit un buletin de vot deja ștampilat pentru PSD

Incidente mai multe secții de votare din județul Constanța: Un alegător a sesizat faptul că a primit un buletin de vot deja ștampilat pentru PSD
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Nereguli la mai multe secții de votare din județul Constanța. Mai multe incidente au avut loc duminică, în ziua alegerilor locale, la secții din județul de la malul mării.

Alegerile locale din 27 septembrie nu au fost lipsite de nereguli în județul Constanța.Una dintre cele mai grave situații a fost la secția 77 din municipiul Constanța, acolo unde un votant a sesizat faptul că a primit un buletin de vot pe care era deja aplicată ștampila în dreptul candidatului PSD, potrivit newsweek.ro.

Nereguli au fost și la Eforie, unde unii alegători au primit SMS-uri prin care erau îndemnați să voteze cu candidatul social-democrat. Iar în Costinești buletinele de vot au fost tipărite greșit, în chenarul cu numele cadidatulului PNL fiind tiprită sigla Pro România.

Potrivit sursei citate, în localitatea Dobromir, persoanele care distribuiau măști de protecție la intrarea în secțiile de votare le-ar fi spus alegătorilor să voteze cu PSD.

Incidente au fost și la Năvodari. Aici, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că la secția 321, un alegâtor a distrus mai mulyte buletine de vot pe care le primise în plus, atunci când a intrat în cabină.

Prezența la urne, până la ora 15.00 este de 27,38%, mai mică față de cea înregistrată în urmă cu patru ani, la precedentele alegeri locale. În 2016, până la ora 15.00 votaseră 28,27% dintre cetățenii cu drept de vot.

În Constanța, în primele opt ore de la deschiderea secțiilor de votare, prezența la vot a fost de 27,48%.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`