Îngrijorările cresc cu privire la epidemia de Ebola care a izbucnit în Nigeria. Virusul ar putea să se propage „ca un foc de pădure”, au avertizat luni autorităţile americane în domeniul Sănătăţii, cerându-le persoanelor care călătoresc în Africa de Vest să adopte un maximum de măsuri de protecţie.
În această regiune din Africa de Vest se înregistrează cea mai dură epidemie de febră hemoragică din istorie.
După moartea medicului dintr-o cursă de Sierra Leone – Nigeria, autorităţile sanitare se tem de un scenariu de groază. Bărbatul ar fi putut contamina 30.000 de oameni. El ar fi purtat virusul din Togo spre Sierra Leone, iar de acolo în Nigeria.
„Căutăm să dăm de urma a 30.000 de oameni pentru că orice persoană care a intrat în contact cu acest om va fi considerat un suspect”, a declarat dr.Yewande Adeshina, consilier în Ministerul Sănătăţii din Nigeria, scrie digi24.ro.
Deocamdată se ştie doar că bărbatul care a murit a intrat în contact cu zeci de oameni.
„Până acum, au fost depistate 59 de contacte, plus 15 contacte pe aeroport”, spune Olajide Idris, reprezentant al Ministerului Sănătăţii din Nigeria.
Liberia a anunţat luni închiderea unei părţi a frontierelor, într-o încercare de a eradica propagarea acestei epidemii de febră provocată de virusul Ebola care s-a soldat cu peste 670 de morţi în trei ţări şi care continuă să se extindă, după ce Nigeria a confirmat primul caz săptămâna trecută.