Italia: Autoritățile au declarat stare de urgență în urma cutremurului. Pagubele au fost estimate la 250 de milioane de euro

Italia: Autoritățile au declarat stare de urgență în urma cutremurului. Pagubele au fost estimate la 250 de milioane de euro

Starea de urgenţă a fost declarată în Italia, în urma cutremurului cu magnitudinea de şase pe scara Richter , soldat cu 7 morţi şi peste 50 de răniţi. Printre victime nu se află şi români.

Mişcarea telurică a fost urmată de câteva replici, aproape la fel de puternice. Seismul a fost resimţit în nordul ţării şi a lăsat peste 4.500 de persoane fără adăpost şi a distrus mai multe clădiri istorice din epoca medievală, incluse în patrimoniul UNESCO.

Autorităţile locale au improvizat mai multe corturi, pentru ca oamenii să nu doarmă sub cerul liber iar operaţiunile de căutare a victimelor continuă, aceasta fiind principala preocupare.

De frică să nu fie prinși sub dărâmături, locuitorii provinciilor afectate au preferat să îşi petreacă noaptea în corturi sau în maşini. Pentru oficialii italieni priorităţile sunt căutarea supravieţuitorilor şi ridicarea unor adăposturi pentru sinistraţi. Terenurile de fotbal, primăriile şi şcolile care nu au fost puse la pământ de seism au fost transformate în spaţii de locuit pentru localnicii care se tem să se întoarcă în casele lor.

Cele mai multe pagube au fost provocate în Modena, San Felice şi Sant Agostino. Liderii din Uniunea Europeană au declarat că vor debloca fonduri de urgenţă pentru a ajuta eforturile de refacere a ţării.

„Situaţia actuală este tensionată, dar nu dramatică. Oamenilor le este teamă să rămână în case aşa că am improvizat adăposturi de urgenţă unde pot să doarmă. Vor putea petrece mai multe zile în acest mediu sigur, până când vor înceta replicile. Încercăm să îi facem să se simtă în siguranţă”, a declarat Diego Gottarelli, coordonator al Protecției Civile.

Pe lângă distrugerile cauzate patrimoniului istoric al ţării, au fost avariate grav şi mai multe fabrici. Trei dintre cele 7 victime erau angajaţi au uneia dintre întreprinderi, care s-a prăbuşit în timpul cutremurului. Mai multe depozite folosite de cele mai importante companii din industria brânzeturilor au fost puse la pământ, iar produsele au fost distruse. Pagubele au fost estimate la 250 de milioane de euro.

Pagube de 250 de milioane de euro în urma cutremurului din Italia

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_19355').select();" id="embed_text_19355" />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`