Situaţie fără precedent în Italia, după alegerile legislative. Ţara este în incapacitate de a forma un nou guvern, pentru că niciuna dintre formaţiunile politice nu au reuşit să obţină majoritatea, astfel că italienii ar putea fi trimişi din nou la vot.
„Italia nu este capabilă să-şi formeze Guvernul”, au titrat principalele publicaţii italiene. Potrivit editorul ziarului il Messaggero, va fi o situație foarte complicată.
Coaliţia de centru-stânga, condusă de Pier Luigi Bersani, nu poate avea majoritate, nici măcar după o alianţă cu fostul premier Mario Monti, ci doar cu Mişcarea populistă Cinci Stele, a lui Beppe Grillo, însă acesta din urmă a declarat că nu vrea să facă o coaliție doar de dragul de a fi, susţine presa italiană.
il Popolo della Liberta, coaliţia de centru-dreapta, condusă de Silvio Berlusconi, a obţinut 28-32% din voturi, potrivit datelor prezentate de Corriere della Sera.
„În aceste condiții, așa cum de obicei se întâmplă în Statele Unite, numai Curtea Supremă de Justiție va anunța rezultatele preliminare şi instituţia este singura care poate decide cine este câștigătorul”, a explicat Angelino Alfano, secretarul coaliției fostului premier italian.
Sondajele de tip exit-poll au dat Coaliţia de centru-stânga pe primul loc. Coaliţia de centru-stânga, condusă de Pier Luigi Bersani, a fost creditată cu un scor cuprins între 34 şi 38% , conform unui sondaj realizat de Institutul Piepoli la comanda RAI.
Mişcarea populistă Cinci Stele, a lui Beppe Grillo, ar fi obţinut, potrivit sondajului, între 19 şi 21% din voturi. Coaliţia premierului tehnocrat în exerciţiu Mario Monti a fost creditată cu 9%. Coaliţia este formată din Alegerea Civică – Monti pentru Italia, Uniunea de Centru şi partidul Viitor şi Libertate.