NATO ar trebui „să ia în considerare” să ridice restricțiile cu privire la utilizarea armelor NATO de către Ucraina împotriva țintelor de pe teritoriul Rusiei, a declarat secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, joi, potrivit DPA preluată de Yahoo.com.
„Consider că a venit momentul să reconsiderăm o parte dintre aceste restricții pentru a le permite ucrainenilor să se poată apăra cu adevărat”, a declarat secretarul general al NATO, joi, într-un discurs la Praga, înaintea Ministerialei de externe.
O parte dintre țările NATO îi furnizează armament Ucrainei fără restricții, în timp ce altele i le oferă cu condiția de a fi folosite strict împotriva țintelor de pe teritoriul ucrainean.
Jens Stoltenberg spune că, pe măsură ce războiul s-a mutat mai aproape de frontiera rusă, Rusia a fost capabilă să atace forțele ucrainene de pe ambele părți ale graniței.
Stoltenberg a reliefat și lipsurile de la nivelul sprijinului oferit de NATO până în acest moment.
„Pe parcursul ultimelor luni, am văzut întârzieri serioase în furnizarea de sprijin militar sub formă de muniție și lacune serioase, de exemplu, când vine vorba de apărare antiaeriană și muniție”, a adăugat secretarul general al NATO.