Johnny Depp recunoaște abuzul de alcool și droguri, însă neagă că ar fi abuzat-o pe Amber Heard

Johnny Depp recunoaște abuzul de alcool și droguri, însă neagă că ar fi abuzat-o pe Amber Heard

Johnny Deppse pare că a trecut peste perioada neagră din ultimii ani, în care s-a refugiat înalcool și droguridupă divorțul de Amber Heard. Faimosul actorrecunoaște abuzul de alcool și droguri, însă neagă că ar fi abuzat-o pe fosta sa soție, Amber Heard.

Johnny Deppneagă că ar fi abuzat-o pe Amber Heard

Johnny Depp şi actrița din Aquaman, Amber Heard, s-au despărţit după o ceartă legată de nişte excremente găsite în patul matrimonial de actor, arată portalul contactmusic.net.

Johnny Depp, în vârstă de 57de ani, a acuzat-o pe fosta sa soţie că a lăsat în pat fecale pentru a se răzbuna după ce actorul a întârziat la aniversarea ei. Potrivit presei britanice, un apropiat al actorului susţine că ar exista dovezi care fac legătura între Amber şi excrementele din patul lui Depp. Un reprezentant al lui Amber Heard a susținut, însă, că problema a fost cauzată de câinele fostului cuplu, Boo, care, de altfel, ar avea şi probleme de ”control al sistemului digestiv”.

Johnny Deep este actor, scenarist, regizor, producător și muzician american. De-a lungul timpului, el acâștigatGlobul de Aurși premiul academieiScreen Actors Guidpentru Cel Mai Bun Actor. Reputatul artista ieșit în evidență în anii 1980, odată cu serialul21 Jump Street, devenind un idol al adolescenților.

În afara vieții de scenă, Johnny Depp a avut relații cu mai multe celebrități, cum ar fi logodnele eșuate cuJennifer Grey,Winona Ryder, Kate Moss, precum șiAmber Heard, de care a divorțat în urmă cu aproximativ patru ani.

Reamintim că de la divorțul din 2016, Johnny Depp șiAmber Heardsunt în conflict continuu. De-a lungul timpului, mai multe vedete i-au luat apărarea lui Deep, după ce a fost acuzat de Heard pentru acte de violență fizică și nu numai. Printre acestea se numără staturi precumPenelope Cruz și Winona Ryder. Mai mult, chiar fosta iubită a actorului, Vanessa Paradis, i-a lui apărarea publicîn procesul pe care acesta îl are cu fosta soțieAmber Heard.

Johnny Depprecunoaște abuzul de alcool și droguri

Pentru a uita de probleme, Johnny s-a refugiat în muzică, iar prioritatea sa a fost trupa The Hollywood Vampires cu care concertează și la ora actuală. În 2015, Johnny Depp ajunsese să arate ca o „stafie”. Celebrul actor slăbise foarte tare, consuma droguri, fuma două pachete de țigări pe zi și consuma alcool în exces.

În 2018, Jonny Deep a luat parte la festivalul internaţional de film de la Hainan, în China. Cu această ocazie, cei prezenți au observat schimbarea majoră prin care a trecut actorul după ce a renunțat la viciile care i-au dat viața peste cap. La eveniment, actorula fost însoţit pe covorul roșu de fosta lui parteneră din filmul „Chocolat”, Juliette Binoche. Johnny pusese pe el câteva kilograme, dar arăta mult mai bine decât la precedentele apariții publice.

Ulterior, Johnny Depp a declarat că muzica i-a salvat viața. Bărbatul consideră că dacă nu ar fi fost în trupa The Hollywood Vampires și nu s-ar fi concentrat pe muzică, probabil că în continuare viața lui ar fi fost un rollercoaster. În toamna aunul 2018, Johnny s-a internat într-o clinică de dezintoxicare, iar după ce s-a externat era cu totul un alt om.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
00:35 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic: Mesajele pe care le primim din astral despre viitor sau trecutul nostru foarte îndepărtat. Cum le decriptăm (VIDEO)
00:07 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic: Ce sunt visele de fapt, cum să le interpretăm și cum ne ajută ele să ne descoperim mai bine pe noi înșine (VIDEO)
23:24 - Stelian Tănase: E un bun moment pentru un candidat antisistem la prezidențiale. Maia Sandu ar fi perfectă / Iohannis vrea să-și continue cariera politică. De ce ar pleca la pensie? A stat în pensie când era primar și acum, la Cotroceni (VIDEO)
22:38 - Stelian Tănase: Din această coabitare vai de mama ei, PSD a câștigat deja partida. PNL pur și simplu a dispărut. Poa’ să iasă Ciucă de o mie de ori la TV, nu câștigă un vot, e mort-copt în păpușoi (VIDEO)
22:01 - De ce nu am fost primiți în Schengen până acum. Stelian Tănase: Ai noștri au crezut că pot să nu facă nimic și să le arunce ăstora praf în ochi. N-a mers! Nici pentru NATO, nici pentru UE n-am fost pregătiți (VIDEO)
21:29 - Bătrână de 82 de ani, încătușată din cauza unor facturi restante la gunoi. Cum a reacționat când s-a trezit cu polițiștii la ușă
21:04 - David Popovici, mesaj de Ziua Persoanelor cu Dizabilităţi: „Susțin copiii cu dizabilități să se bucure de viață. Haideți să-i susținem împreună!” (VIDEO)
20:46 - Unul dintre băieții lui Leonard Doroftei a devenit milionar în Canada: „În loc să cheltui banii prostește, eu am ales să îi strâng și să-i investesc”
20:22 - Mihai Bobonete, dezvăluiri despre momentele grele prin care a trecut: „Fac terapie de câțiva ani. Eram într-o stare critică”
20:02 - Reacțiile politicienilor după ce George Simion a cerut ca România să nu mai ajute Guvernul Republicii Moldova: „’Patriotul’ de carton ne cere să abandonăm Chișinăul, adică exact ce vrea Rusia” / „Simion e troll-ul Kremlinului”