Jumătate din numărul de cazuri noi de Covid în Franța vor apărea la copii, odată cu începerea anului școlar

Jumătate din numărul de cazuri noi de Covid în Franța vor apărea la copii, odată cu începerea anului școlar
Sursa foto: Pixabay

Jumătate din numărul de cazuri noi de Covid în Franța vor apărea la copii din septembrie, avertizează Arnaud Fontanet, membru al Consiliului Științific.

Școala este cea mai complexă situație care ne așteaptă în această toamnă. Este un spațiu în care virusul poate circula“, spune acesta.

În Franța, doar o treime (32,4%) din copiii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani au fost vaccinați complet, în timp ce 56,2% au primit o doză de vaccin.

Ne putem teme că va fi o epidemie pediatrică“, spune Lila Bouadma, membru al Consiliului Științific, pentru BFMTV.

În Franța, masca va fi obligatorie în interiorul unităților de învățământ, dar nu și în aer liber, iar în cazul în care un elev este depistat cu Covid se trece la cursuri online.

“Dacă virusul circulă foarte repede, iar adulții nu sunt complet vaccinați, vor fi afectați mulți copii și, în termeni absoluți, vor fi mulți copii în spitalele noastre. Nu suntem pregătiți pentru asta, deoarece terapia intensivă pediatrică este extrem de specializată“, avertizează doctorul Lila Bouadma.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`