Luni, comisarul pentru energie, Kadri Simson a transmis că Executivul european nu are informaţii potrivit cărora companiile europene ar fi plătit în ruble pentru gazele ruseşti, asta după ce Moscova a impus cumpărătorilor străini să se conformeze mecanismului de convertire a plăţilor din euro sau dolari în ruble, informează Reuters.
„Comisia Europeană nu are informaţii despre nicio companie privată sau ţară care este dispusă să facă asta”, a transmis Kadri Simson la sosirea la reuniunea miniştrilor Energiei din statele membre ale Uniunii Europene.
Luni, miniștrii europeni din domeniul energiei au programat o întâlnire într-o sesiune extraordinară, pentru a dezbate soluții, după ce Rusia a avertizat că suspendă livrările de gaze rusești spre Polonia și Bulgaria, asta după ce cele două țări nu au acceptat să plătească în ruble gazul, potrivit Digi 24.
Gazprom a oprit complet săptămâna trecută livrările de gaze naturale către Polonia şi Bulgaria.
Liderul de la Kremlin Vladimir Putin, a solicitat ţărilor pe care el le-a numit drept „neprietenoase”, după războiul provocat în Ucraina, să introducă o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca mai apoi banii să fie schimbați în ruble ruseşti.
Ministerul economiei german transmite că deschiderea de conturi la Gazprombank, precum și plata în dolari sau euro schimbate în ruble din aceste conturi, nu constituie încălcarea sancțiunilor, relatează Reuters.