Coreea de Nord a tras în jur de 80 focuri de artilerie peste noapte într-o zonă de frontieră maritimă, a informat vineri Coreea de Sud, în timp ce miniştrii apărării american şi sud-coreean au promis că vor da dovadă de hotărâre în faţa lansărilor de rachete efectuate de regimul nord-coreean, informează agerpres.
Potrivit sursei citate, Coreea de Nord a tras mai multe rachete în mare joi, inclusiv o posibilă rachetă balistică intercontinentală (ICBM) a cărei lansare a fost ratată, determinând Statele Unite şi Coreea de Sud să extindă exerciţiile militare aeriene care au stârnit nemulţumirea regimului nord-coreean.
Armata sud-coreeană a informat că a detectat peste 80 de focuri de artilerie trase în mare începând cu puţin înainte de miezul nopţii de joi de către Coreea de Nord, susţinând că aceasta reprezintă o încălcare a unui acord intercoreean din 2018.
Ministerul apărării din Coreea de Sud a transmis Phenianului o comunicare de avertizare pe acest subiect.
La Washington, secretarul american al apărării Lloyd Austin şi ministrul sud-coreean al apărării Lee Jong-Sup s-au angajat să identifice noi măsuri pentru a demonstra „determinarea şi capabilităţile alianţei” în urma provocărilor nord-coreene repetate, conform unei declaraţii comune.
Tensiunile sunt în creştere pe măsură ce Coreea de Nord a efectuat un număr record de lansări de rachete în acest an. Numai miercuri au fost cel puţin 23.
Coreea de Sud şi Statele Unite susţin că regimul de la Phenian a finalizat pregătirile tehnice pentru a testa un dispozitiv nuclear în orice moment, în ceea ce ar putea fi primul său test nuclear din 2017.
Între timp, Coreea de Nord condamnă manevrele militare aliate, relatează agerpres.