Klaus Iohannis a fost felicitat telefonic de Petro Poroșenko și a fost invitat în Ucraina

Klaus Iohannis a fost felicitat telefonic de Petro Poroșenko și a fost invitat în Ucraina
Foto: kyivpost.com

Președintele ucrainean Petro Poroșenko l-a sunat pe Klaus Iohannis și l-a invitat să efectueze o vizită în Ucraina, potrivit unui comunicat emis luni seara, serviciul de presă al președinției de la Kiev, potrivit Unian.

Poroșenko l-a felicitat pe Iohannis pentru victoria în alegerile prezidențiale și a mulțumit pe această cale României pentru susținerea fermă a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei.

Șeful statului ucrainean și-a exprimat speranța în continuitatea construirii relațiilor de bună vecinătate cu România și a poziției ei de solidaritate cu Ucraina.

”România a fost prima țară care a ratificat Acordul de Asociere între Ucraina și Uniunea Europeană, iar sprijinul pentru aspirațiile noastre de integrare europeană este foarte important”, a spus președintele Ucrainei.

Iohannis  a mulțumit președintelui ucrainean pentru felicitări și l-a asigurat de sprijinul României pentru Ucraina și parcursul ei european, adaugă sursa citată.