Președintele Klaus Iohannis a declarat joi România îndeplinește criteriile de aderare la spațiu Schengen și că locul țării noastre este în spațiul de liberă circulație, informează Agerpres.
„Europenizarea completă a României este un obiectiv central al mandatului meu, aceasta înseamnă continuarea procesului de integrare europeană prin aderarea la spațiul Schengen și prin adoptarea monedei euro. Locul României este în spațiul Schengen, stat membru cu drepturi egale și depline. Îndeplinim integral criteriile de aderare la spațiul Schengen, orice nelămuriri pe acest palier țin pur de considerente politice. Deficitul cel mare de care suferă statele membre ale UE nu este cel exprimat în bugetele naționale, ci în lipsa încrederii între parteneri, care duce la discriminare. Cred că putem depăși acest moment. Datoria partenerilor noștri europeni este de a fi corecți în evaluările lor și în implementare regulilor, credem în reguli care se respectă și care nu se schimbă în funcție de interese trecătoare”, a spus șeful statului, la Palatul Cotroceni.
„Este nevoie, pe de-o parte, ca libertatea de circulație, libertate fundamentală, să nu fie afectată, iar pe de altă parte să fie asigurat un control mai riguros la granițele externe ale UE”, a adăugat președintele Iohannis.
El a subliniat că „în fața dificultăților și a avertismentelor de orice natură, România își reafirmă angajamentul față de proiectul european fiind ferm convinsă de superioritatea modelului politic, economic și de securitate al UE”.
Președintele a afirmat de asemenea ca relațiile României cu Rusia sunt umbrite de criza ucraineana, aratând că revenirea acestor relatii la stadiul dialogului și colaborării țin de respectarea de către Moscova a dreptului internațional.