Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la finalul Summit-ului NATO că România a obținut două chestiuni importante în urma reuniunii de la Bruxelles. Este vorba despre un centru de comandă și o îmbunătățire a statutului Brigăzii multinaționale.
”Încă din 2016, de la Summit-ul de la Varșovia am încercat să consolidăm flancul estic. Împreună cu ceilalți de pe flancul estic și am obtinut pas cu pas o întărire a prezenței aliate.
În acest an, în acest demers am obținut două lucruri foarte importante.
Am obținut un centru de comandă de 3 stele, operațional, între nivelul tactic și cel strategic. Noi credem că vom avea în jur de 400 de ofițeri de stat major din toate țările NATO care vor să fie cu noi. Am obținut o îmbunătațire a statutului Brigăzii multinaționale, acum a căpătat un statut permanent.
Vom continua să negociem pentru o prezență cât mai solidă.
Al treilea rezultat a fost că o întreagă sesiune a fost organizată la inițiativa noatră – sesiunea dedicată Mării Negre care s-a desfășurat cu invitați din Georgia și Ucraina”, a declarat Klaus Iohannis.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.