Liderul Kremlinului a cerut ca Biserica Aleksandr Nevski din Orașul Vechi al Ierusalimului să intre în proprietatea Rusiei.
Vladimir Putin a adresat o scrisoare premierului israelian, Naftali Bennett, în care a invocat o promisiune în acest sens formulată de predecesorul acestuia din urmă, Benjamin Netanyahu, relatează Agerpres.
Potrivit sursei citate, Netanyahu îi promisese lui Putin că va transfera Rusiei acest templu, ce aparţine Bisericii Ortodoxe Ruse de la Ierusalim, în schimbul eliberării în 2020 a cetăţeanului israelian Naama Isachar, încarcerat în Rusia după o condamnare pentru deţinere de canabis.
Fostul premier israelian a considerat atunci că disputa asupra proprietăţii bisericii nu poate fi soluţionată în justiţie, fiind vorba despre un ”loc sfânt”, astfel că a dispus înregistrarea guvernului rus ca proprietar al Bisericii Aleksandr Nevski.
Însă noul guvern condus de Naftali Bennett i-a transmis cazul Tribunalului Suprem, care a suspendat decizia privind recunoaştere proprietăţii ruse şi a fost constituit un comitet care urmează să stabilească proprietarul lăcaşului.
Rusia este proprietara de facto a acestei biserici începând din anul 1890, întrucât sub Imperiul Otoman a fost recunoscută apartenenţa ei la ”Regatul rus”, iar în 2017 Moscova a cerut pentru prima dată în faţa justiţiei israeliene ca în baza acestei afirmaţii să i se recunoască dreptul de proprietate, deşi regatul rus nu mai există în prezent, notează Agerpres.