Kuweitul a destructurat o nouă celulă „teroristă” și a confiscat cantități importante de explozivi, a anunțat joi Ministerul de Interne, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Totodată, trei cetățeni kuweitieni care au recunoscut că s-au alăturat unui grup „terorist” au fost arestați, potrivit autorităților care nu au identificat acest grup.
Anchetatorii au confiscat, printre altele, „144 de kilograme de TNT (trinitrotoluen) și (exploziv) PE4, 19 tone de muniție”, trei lansatoare de obuze antitanc și 56 de obuze, 65 de diverse tipuri de arme de foc, precum și 204 grenade și detonatoare, a adăugat ministerul într-un comunicat.
Explozivii și muniția au fost descoperiți într-o fermă la Abdali, în apropiere de granița cu Irakul, precum și în alte două case a căror localizare nu a fost precizată, potrivit ministerului.