O adolescentă de 17 ani din Marea Britanie a fost la un pas să moară din cauza alimentației sale zilnice, potrivit Daily Mail. De când avea doar doi ani, fata consumă numai nuggets de pui de la fast-food.
Stacey Irvine a ajuns la spital în stare de inconștiență, cu deficiență respiratorie, medicii fiind șocați să afle că tânăra nu a consumat niciodată fructe sau legume în ultimii 15 ani de viață.
Tânăra a fost diagnosticată cu anemie severă, care ar fi putut să-i fie fatală. Ea a fost externată din spital și nevoită să urmeze un tratament cu vitamine.
Însă în ciuda avertismentelor medicilor, adolescenta spune că nu își poate schimba dieta și că va continua să consume aceleași alimente care i-ar fi putut fi fatale.
„Doar nuggets pot să mănânc. Cele de la McDonald’s sunt preferatele mele, dar îmi plac și cele de la KFC și din supermarket-uri”, a spus Stacey.
Din când în când, mai variază cu o portție de cartofi prăjiți. Totuși, Stacey spune că începe să realizeze că alimentația sa nu îi face bine.
Mama tinerei este disperată și nu știe cum să își convingă fiica să renunțe la fast-food.
„Știe să dacă va continua să mănânce acest tip de alimente va muri. Ea spune că nu poate mânca altceva”, spune femeia.