Laureata premiului Nobel Svetlana Alexievici a părăsit Belarusul. Era ultima membră a conducerii opoziției împotriva lui Lukaşenko

Laureata premiului Nobel Svetlana Alexievici a părăsit Belarusul. Era ultima membră a conducerii opoziției împotriva lui Lukaşenko

Laureata premirului Nobel pentru Litratură, Svetlana Alexievici, a părăsit luni Belarusul plecând înspre Germania, în contextul protestelor reprimate violent în Belarus.

Plecarea Svetlanei Alexievici are loc în contextul în care aceasta era ultima membră a conducerii opoziției din Belarus care nu fusese arestată sau obligată să părăsească țara

Agențiile internaționale de presă anunță că aceasta s-a îmbarcat într-un avion luni cu destinația Berlin.

Aceasta a fost chemată pentru a fi interogată de anchetatorii din Belarus înainte de a pleca în Germania pentru un tratament medical programat, a declarat pentru AFP prietena scriitoarei, Maria Voiteshonok.

„Se va întoarce în Belarus într-o lună. Nu renunță la activitățile ei de membră în Consiliulul de Coordonare”, a anunțat Voiteshonok, aceasta relatând că Alexievici plănuiește să facă o deplasare și până în Italia înainte de a se întoarce la Minsk.

Alexievici era singura membră care se afla încă în libertate în Belarus a prezidiului consiliului de coordonare al opoziției înființat de Svetlana Tihanovskaia, contracandidata lui Lukașenko la alegerile din 9 august.

Ambasadorii statelor europene au prevenit arestarea scriitoareiSvetlana Alexievici

Ambasadorul României la Minsk, Viorel Moșanu, însoțit de ambasadorii Lituaniei, Suediei, Cehiei, Austriei și a altor state europene în Belarus a mersacasă la Svetlana Alexievici, membru al Consiliului de Coordonare al opoziţiei din Belarus, pentru a preveni o eventuală arestare a acesteia, transmite presa din Lituania.

Alături de diplomați, în fața blocului în care trăiește scriitoarea s-au strâns și sute de cetățeni. Svetlana Alexievici, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, este ultimul lider al opoziției din Belarus care nu a fost arestat sau nu a plecat din țară.

Situația din Belarus

Preşedintele Aleksandr Lukaşenko, la putere din 1994, se confruntă cu o puternică mişcare de contestare după alegerile prezidențiale din 9 august care l-au dat câştigător cu 80% din sufragii şi pe care opoziţia le-a denunţat ca fiind frauduloase.

Mișcarea de opoziţie, al cărei principal lider este Svetlana Tihanovskaia, s-a refugiat în Lituania după ce a organizat manifestaţii uriaşe. Rezultatele alegerilor prezidenţiale au fost respinse de Uniunea Europeană, care pregăteşte sancţiuni împotriva unor înalţi reprezentanţi ai regimului din Belarus şi care a cerut lui Aleksandr Lukaşenko să dialogheze cu opoziția.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`