„Lista neagră” a Moscovei. Printre cei sancționați se numără actorul Morgan Freeman, dar și doi oficiali morți din 2018, între care senatorul John McCain

„Lista neagră” a Moscovei. Printre cei sancționați se numără actorul Morgan Freeman, dar și doi oficiali morți din 2018, între care senatorul John McCain
Sursa foto: Pixabay

Federația Rusă a făcut o nouă gafă după ce a anunțat că lista cu persoanele sancționate ca răspuns la deciziile luate de statele occidentale, va fi „actualizată”. Printre cei aproape 1.000 de americani care nu mai au voie să pătrundă pe teritoriul Federației Ruse se află și doi foști oficiali care au decedat încă din anul 2018.

Nume surpriză pe lista de sancțiuni a Moscovei

Fostul senator John McCain și fostul directorul adjunct al Agenției de Informații a Apărării, Melissa Drisko, ambii decedați în 2018, au fost incluși pe listă.

Moscovei a inclus pe lista sancțiuniulor pe majoritatea senatorilor americani și a membrilor Camerei Reprezentanților, foști și actuali oficiali guvernamentali, jurnaliști, personal militar, avocați, alți cetățeni, directori executivi – și chiar câteva persoane decedate. Pe listă se regăsesc și nume de la Hollywood: actorul Morgan Freeman și actorul și cineastul Rob Reiner. În 2017, Reiner a fost implicat în promovarea grupului Comitetul pentru Investigarea Rusiei, iar Freeman a apărut într-un videoclip promoțional.

Mike Pompeo, fost secretar de stat în timpul președintelui Trump, este, de asemenea, inclus pe listă. El făcuse declarații despre interferența lui Vladimir Putin în alegerile din SUA, relatează CNN.

Rusia a adoptat propriile restricții pentru cetățenii americani

Rusia a răspuns la pachetul de sancțiuni adoptat de statele occidentale și a introdus propriile restricții. Astfel, un număr de 963 de cetăţeni americani, printre care preşedintele SUA Joe Biden şi secretarul de stat Antony Blinken, nu au voie să intre pe teritoriul Federației Ruse, scrie washingtonpost.

„Acţiunile ostile ale Washingtonului se vor întoarce ca un bumerang împotriva SUA şi vor fi respinse cum se cuvine”, notează Ministerul rus de Externe în anunţul despre interdicţia menţionată.

Decizia Moscovei este doar una simbolică, dar se înscrie în spirala descendentă a relaţiilor ruso-americane, ce s-au degradat continuu chiar şi în perioada premergătoare lansării invaziei ruse asupra Ucrainei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)
16:42 - Amenzi uriașe în urma controalelor ANSVSA din supermarketuri și hipermarketuri. Ce nereguli au găsit inspectorii în magazine
16:21 - IPJ Brăila rămâne în continuare șără șef: Note de 2,66 și 4,81 obținute de cei doi candați la concursul de ocuparea postului
16:04 - Călin Georgescu a recunoscut, într-un final, că a fost la herghelia de la Ciolpani, sâmbătă seara, alături de Horațiu Potra. “Eu am fost acolo pentru că m-au solicitat ei”
15:58 - Reacțiile tricolorilor după ce și-au aflat adversarii din preliminariile CM 2026. Ianis Hagi: „Atât am de zis!”
15:38 - Drulă: Cerem Guvernului Ciolacu să aducă bugetul în Parlament. Deocamdată, cifrele arată rău, de aceea discuțiile pe reforme și pe investiții merg prost
15:36 - Greșeala pe care a făcut-o un pensionar. Așa a pierdut sute de lei, la pensie, la Mica Recalculare. Ce document trebuie completat, de fapt (FOTO)
15:15 - Mircea Lucescu, după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026: Nu e ușor. Calificarea se joacă cu mult entuziasm și sper să ajungem la Mondial
15:15 - Horațiu Potra, mercenarul apropiat de Călin Georgescu, lăsat liber. A scăpat de controlul judiciar. Decizia nu mai poate fi contestată
15:01 - Un tânăr din Vaslui a făcut accident în același loc în care mama lui a murit. Vedea fantoma ei