UPDATE 21.40 Luarea de ostatici de la Roubaix s-a încheiat. Prefectura a anunțat că ostaticii au fost eliberați, un atacator a fost ucis și un altul a fost arestat. Poliția caută în continuare persoane implicate în acest caz, dar nu a precizat numărul acestora.
UPDATE 23.20 Doi ostatici au fugit din clădirea ocupată de bărbați înarmaţi, alte două persoane fiind sechestrate în continuare, anunţă surse citate de Le Figaro. Potrivit unui oficial, nicio persoană nu a fost rănită.
UPDATE 22.10 Luarea de ostatici din nordul Franţei nu are legătură cu terorismul, fiind vorba despre o tentative de spargere la o bancă sau la o staţie de carburanţi, informează presa franceză, citată de Mediafax.
„Autorii au încercat să efectueze o spargere, apoi au luat ostatici”, informează Primăria locală.
Surse din rândul Poliției, citate de Le Figaro, au declarat că două sau trei persoane s-au refugiat într-o locuință aparținând unui cuplu pe care se pregăteau să o jefuiască. La sosirea brigăzii de luptă împotriva criminalității au avut loc schimburi de focuri, persoanele înarmate luându-le ostatice pe cele aflate în casă.
Mai multe persoane au fost luate ostatice în nordul Franței, informează Reuters. Bărbați înarmați au luat ostatici după ce au fost trase mai multe focuri de armă în orașul Roubaix, de la granția cu Belgia, a declarat o sursă din cadrul Poliției.
Potrivit Reuters, deocamdată nu se știe dacă acești bărbați au legătură că atentatele de la Paris de pe 13 noiembrie.
”O operațiune este în desfășurare, după ce mai multe persoane au fost luate ostatice. A avut loc un schimb de focuri zona a fost încercuită. Un director de bancă și familia lui au fost probabil luați ostatici”, a declarat o sursă pentru Reuters.
Comisariatul de poliție din Roubaix și forțele de ordine din zonă au confirmat că este vorba despre o operațiune de anvergură, notează Le Figaro.
O sursă apropiată serviciilor de urgență a declarat că mai multe persoane au fost rănite prin împușcare.